Anna Mazzola la București. Prezentarea romanului „Fata mecanică”

Anna Mazzola la București. Prezentarea romanului „Fata mecanică”

Anna Mazzola la București. Prezentarea romanului „Fata mecanică”

Scriitoarea 𝐀𝐧𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐳𝐳𝐨𝐥𝐚, autoarea bestsellerului 𝑭𝒂𝒕𝒂 𝒎𝒆𝒄𝒂𝒏𝒊𝒄𝒂̆, 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢. 

𝐌𝐚𝐫𝐭̦𝐢, 𝟐𝟏 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗.𝟎𝟎, Editura Humanitas Fiction vă așteaptă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu 𝐀𝐧𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐳𝐳𝐨𝐥𝐚, autoarea romanului 𝑭𝒂𝒕𝒂 𝒎𝒆𝒄𝒂𝒏𝒊𝒄𝒂̆, apărut în traducerea Irinei Bojin în colecția 𝐑𝐚𝐟𝐭𝐮𝐥 𝐃𝐞𝐧𝐢𝐬𝐞𝐢.

Bestseller 𝑆𝑢𝑛𝑑𝑎𝑦 𝑇𝑖𝑚𝑒𝑠 la categoria roman istoric în 2022, 𝐹𝑎𝑡𝑎 𝑚𝑒𝑐𝑎𝑛𝑖𝑐𝑎̆ este nominalizat la Dublin Literary Award pentru 2023. O lectură captivantă, un univers construit cu minuție și o intrigă bine dozată.

Participă alături de autoare: 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧, scriitoare și conf. univ. la Facultatea de Litere, Universitatea din București, 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐄𝐜𝐨𝐛𝐞𝐬𝐜𝐮, președintele Fundației Calea Victoriei, 𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐊𝐞𝐬𝐬𝐥𝐞𝐫, agent literar, președintele Simona Kessler International Copyright Agency Ltd. Moderator: 𝐃𝐞𝐧𝐢𝐬𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐚̆𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮, directorul Editurii Humanitas Fiction.

Accesul este gratuit, în baza unei rezervări prin Eventbook, în limita locurilor disponibile.

Paris, 1750. Păsările cad înghețate din cer, iar orașul e amorțit de un ger cumplit. Săracii, pribegii și nefericiții care își duc cu greu zilele pe străzile pline de miasme – le bas peuple – sunt în așteptarea unui prilej de a da glas mâniei lor, iar Ludovic al XV-lea are ambiția ca domnia lui să o depășească în strălucire pe cea a ilustrului său străbunic. Madelaine are și ea un vis: să-și salveze nepotul de mizerie și viciu. Ajunsă în casa unui bizar ceasornicar, cameristă a nu mai puțin neobișnuitei lui fiice, Véronique, ea va trebui să-și ascundă cu dibăcie trecutul, intențiile și chiar sentimentele. Este doctorul Reinhart, stăpânul ei, un geniu al mecanicii și-al anatomiei, sau e înrobit forțelor răului? De răspunsul pe care va reuși să-l dea Madelaine depind nu numai viața ei și cea a firavului său protejat, ci chiar liniștea marchizei de Pompadour și, în ultimă instanță, a Franței.

Evenimentul va fi difuzat și 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞, pe pagina noastră de 𝐅𝐚𝐜𝐞𝐛𝐨𝐨𝐤 – 𝐇𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐬 𝐅𝐢𝐜𝐭𝐢𝐨𝐧.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe