Humans | Bodies | Images

De Ioana Marchidan
Humans | Bodies | Images De Ioana Marchidan

Humans | Bodies | Images

De Ioana Marchidan

Conceptul spectacolului “Humans | Bodies | Images” a fost dezvoltat pornind de la experiența personală a coregrafei, în anii de pregatire în școala de balet și extins către o perspectiva mai largă, care cuprinde impactul pe care îl are body shamingul în prezent. Performance-ul nu urmărește o poveste anume, ci este compus din momente distincte, inspirate de poveștile reale ale unor oameni care au dorit să-și împărtășească experiența proprie în cadrul etapei de cercetare din proiect. Pornind de la aceste istorisiri, dramaturgul Mihaela Michailov a creat o serie de texte ce completează unele momente coregrafice și transmit mai clar intenția Ioanei Marchidan de a atrage atenția asupra gravității impactului negativ pe care îl are body shamingul în dezvoltarea noastra, mai ales în perioada copilăriei și adolescenței.

“Deviza mea e ‘cu cât mai slabă, cu-atât mai bine’, așa că vă dați seama foarte ușor că am o motivație foarte puternică să dau atenție acestui subiect. Ne gândim la dans ca la o formă fizică în mișcare abstractă, capabilă să conțină și să transmită idei și emoții. În acest sens, nu ne putem gândi la dans fără să ne gândim la corp, la estetica și pregătirea lui. Ce înseamnă această pregătire? Ani de zile de antrenamente intense, de sacrificii imense și nu de puține ori, de body shaming în cantități insuportabile. Estetica corporală a dansatorilor în mișcare reprezintă o mare parte din aprecierea pe care o avem față de aceștia când îi vedem performând. Cu ce costuri vine această estetică și ce înseamnă să faci performanță? Cu ani de devotament. Cu zeci de restricții. Cu o trauma care se instaurează insidios și ramâne acolo, agățată în minte. Ani de zile de voci care condamnă, care ridiculizează, care ceartă, se transforma în ani de zile în care acele voci devin fără să știm, propria voce din interior care continuă să ne condamne, să ne ridiculizeze, să ne certe.” Ioana Marchidan

O parte importantă a rezultatului final constă în abordarea performerelor Mariana Gavriciuc, Simona Dabija și Teodora Velescu și implicarea acestora în construcția spectacolului, printr-o atitudine creativ-colaborativă și prin adăugarea unor fragmente reale din propria experiență cu subiectul body shamingului. Esența momentelor identifică și portretizează raportarea noastră la corp în artă, în fashion, în mass media, în educație și în familie, marcând diverse diferențe în funcție de vârstă sau gen.

“Îmi doresc ca oamenii să devină atenți și să chestioneze de ce se simt nepotriviți, incompleți, prea mult sau prea putin. Vreau ca spectacolul acesta nu doar să atragă atenția asupra impactului negativ al body shamingului, dar și să îi ajute pe cei care îl văd să-și dea seama că nu sunt singurii afectați, indiferent de cum arată, ce vârstă sau gen au și că e momentul să ne acceptăm și apreciem noi pe noi, și unii pe alții. Să ne dăm seama că vocea aia care ne spune că nu suntem ‘cum trebuie’ nu e a noastră, și mai e și greșită.” Ioana Marchidan

Un spectacol despre body shaming prin dans contemporan.

Coregrafie și concept: Ioana Marchidan

Performere: Teodora Velescu, Mariana Gavriciuc, Simona Dabija

Dramaturgie texte: Mihaela Michailov

Asistent coregrafie: Arcadie Rusu

Muzica si Sound design: Alexandru Suciu

Lighting design and Graphic design: Hermina Stanciulescu

❄️ În ajunul sărbătorilor de iarnă, aducem dansul mai aproape de tine și de cei dragi ție printr-un cadou cu experiențe de neuitat, creând următoarele oferte de Crăciun:

1+1 ~> achiziționează un bilet la un spectacol și un bilet la un workshop, ambele din luna ianuarie și beneficiază de un preț promoțional de 370 lei

2+2 ~> achiziționează câte un bilet la spectacolele OMEN și HUMANS BODIES IMAGES + câte un bilet la workshopurile CORPUL RESURSĂ și PLAYING WITH MOVEMENT, din luna ianuarie și beneficiază de un preț promoțional de 700 lei

*oferta este valabilă până pe 31.12.2024 inclusiv, doar pentru evenimentele lunii ianuarie

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe